Multi pescari entuziasti pleaca in Delta Dunarii, inarmati cu o sumedenie de lansete, care de care mai fragile, cu fire monofilament de 0.25 pentru crap, cu kilograme de nada, rachete de nadire, bambine si tot tacamul pentru pescuit pe lacuri. Toate acestea nu sunt decat bagaj inutil, deoarece pe Dunare si in Delta Dunarii se pescuieste cu totul altfel decat in lacuri.

In primul rand, sa nu credeti ca Delta este paradisul pescarilor, unde, lansezi la intamplare si pestii stau la coada sa inhate momeala dumneavoasta. Fiind o intindere mare de ape, pestele trebuie cautat pe canale sau in ghioluri iar dumnevoastra nu aveti atata timp la dispozitie. Daca vreti sa prindeti peste in Delta, trebuie sa gasiti un localnic sau sa apeleti chiar la proprietarul pensiunii unde locuiti, care sa va indrume catre locurile unde se prinde peste in acel moment, deoarece Delta este schimbatoare. Dupa cateva zile cu capturi deosebite si din belsug, in acelasi loc, nu se va mai prinde nimic, pentru ca, prin natura lui, pestele circula, Delta nefiind nadita de nimeni…

Echipamentul:

- Lansele de crap si somn in numar de 2-3 bucati sunt suficiente, ele trebuie sa fie puternice, din doua segmente, cu putere de aruncare 100 – 180gr. si lungime de maxim 2.70. O lungime mai mare nu este necesara, nefiind nevoie sa aruncati departe iar daca veti pescui din barca, mai mult va vor incurca. Nu recomand folosirea lansetelor telescopice deoarece datorita imbinarilor multiple rezistenta totala scade.

- Momeala pe care o veti folosi in Delta va fi dupa caz, rama neagra, tipari, baboi, mamaliga, porumb, toate acestea putand fi gasite pe plan local, fara a fi necesar sa le carati de acasa, ingeunand si complicand bagajul.

- Momelile artificiale pentru pescuitul rapitorilor, vor fi Oscilante Dolingen – toata gama, oscilante S argintii, eventual cu solzi incrustati, in cazul pescuitului stiucii si shaduri in culori deschise (alb sau sidef), pentru pescuitul salaului.

Nota: La pestii rapitori, intotdeauna se vor folosi strune.

- Firele folosite la pescuitul in Delta sunt fire monofilament de calitate, de 0.35 – 0.50 pentru crap si somn si monofilament incolor sau fluo de 0.25 – 0.30 pentru stiuca si salau. Daca va puneti intrebarea; “De ce asa groase?”
Iata si raspunsul:
Pentru ca pestii de aici sunt uneori mai mari dar, intotdeuna mult mai puternici decat cei din lacurile-crescatorii de pe langa orase.
Un crap mediu de 3Kg de Dunare are puterea unui crap de 6kg de lac si asta nu pentru ca ar fi reincarnarea lui Supeman in crap, ci deoarece crapul salbatic trebuie sa circule, sa-si gaseasca singur hrana, inotand in curentul puternic al Dunarii multi kilometri pe zi. In contrast cu acesta, crapul de lac este sedentar, el nefiind nevoit sa faca aproape de loc miscare pentru agonisirea unei mese, caci este bine hranit, in locuri stiute si chiar la ore fixe.

- Carligele vor fi bune calitativ, cumparate nu din piata, ci de la un magazin de specialitate, fabricate sub o marca recunoscuta (Mustad, Gamakatsu, etc), asta pentru a nu avea surprize de genul “carlig indreptat”, “carlig rupt” sau “carlig bont”.

- Plumbul folosit la monturile de crap si somn va fi plat, culisant sau fix, cu greutatea de min. 100gr., altfel curentul din Dunare va va duce monturile pana la Marea Neagra.

- Clopoteii de avertizare vor lua locul bambinelor si vor fi montati pe varful lansetei. Ca alternativa, semnalizarea muscaturii poate fi observata si la varful lansetei, caz in care lanseta va fi pozitionata cu varful in sus, la 45°.

- Montura recomandata pentru pescuitul crapului si al somnului ar fi cea din imaginea urmatoare, la executarea careia se vor folosi:
- Agrafa cu forta de tractiune 15-25Kg
- Fir textil de 0.25
- Plumb plat, culisant cu greutatea de 100gr
- Stopper
- Carlig nr. 6/0 – 8/0

Acest articol nu reprezinta o regula a pescuitului la Dunare sau in Delta Dunarii, ci un indrumar general, nu trebuie sa il urmati neaparat, iar cei ce nu cred sunt liberi sa experimenteze pe pielea lor cam cum sta treaba…

*Articol dezvoltat in baza propriei experiente si a informatiilor primite de la domnul Ovidiu, proprietarul pensiuni “Ovidiu”, situata pe bratul Sulina, sat Crisan si, nu in ultimul rand, multumita lipovenilor din aceasta zona.

Fir intins!

Surse: (http://pescarul.net)

In doua articole anterioare s-a discutat despre monturi pentru pescuitul cu plastice si cu pestisor viu. Ca atare, in cel de fata ma voi referi la pescuitul salaului cu peste mort in montura. Precizez ca aceasta tehnica de pescuit nu are nimic in comun cu pescuitul stationar cu peste viu, mort sau la bucatica. Este o tehnica activa, oarecum apropiata de pescuitul cu jiguri.

Daca monturile pentru plastice ce ne-au fost prezentate sunt importate de peste ocean, cele asupra carora ma voi opri sunt creatia pescarilor europeni de salau. As zice ca sunt mai aproape de realitatile de pe la noi.
Din start va spun ca acest gen de pescuit nu este pentru cei comozi. In primul rand este necesara procurarea din timp a pestilor momeala (obleti, rosioare, babuste), pastrarea lor vii (uneori pentru cateva zile) intr-un volum de apa suficient, schimbarea din timp in timp a apei, pastrarea pestilor vii pe parcursul intregii zile de pescuit. Pe de alta parte, intr-o partida de pescuit in zone bogate in structuri (unde se atin salaii) se pot pierde uneori zeci de monturi, ceea ce implica refacerea lor dupa fiecare agatatura.

Poate parea o corvoada, dar cateodata … rezultatele o compenseaza!

1. Montura pentru pescuit pe fundul apei (tirette)

Accesorii necesare:
- plumb cu greutatea de 10-25 gr., fusiform sau in forma de picatura. De preferinta cu tub de plastic in interior. Folosesc in general plumb fusiform in zonele in care structurile subacvatice constau in bolovani, betoane, fieraraie, etc si in forma de picatura acolo unde agataturile sunt butuci scufundati, crengi tifisuri, etc.
- opritor din cauciuc, inchis la culoare;
- vartej solid;
- pentru forfac fir monofilament, transparent sau de culoare apropiata de cea a apei, ori fluorocarbon cu grosimi intre 0,30 si 0,45 mm. Grosimea firului o adaptez in functie de frecventa agataturilor, de tipul structurilor, de turbiditatea apei, de posibilitatea ca pestisorul sa fie atacat de stiuca; (ex: RTM, Colmic Fender, Tubertini Gorila, Sufix Xcelon etc.)
- carlig triplu, a carui marime trebuie corelata cu marimea pestisorului momeala. Pentru pesti de 8-10 cm utilizez carlig nr.6. (VMC 9649 BZ – de culoarea bronzului sau VMC 9649 RD – rosii). Se poate folosi si carlig simplu acolo unde agataturile sunt mai dese (Gamakatsu F-314 nr.4 sau 6).
- material flotant (optional). Poate fi din cel gasit in comert, folosit in realizarea monturilor de crap, sau improvizat din talpa unui slap, dintr-un covoras pentru baie etc.

Realizarea monturii:
Se trece firul principal prin plumb si prin opritorul de cauciuc, dupa care se leaga vartejul cu nodul grinner sau blood (vezi Aventuri la Pescuit nr.30, pag.34-35). De celalalt ochet al vartejului se leaga forfacul folosind acelasi nod.

Lungimea medie a forfacului este de 40-60 cm. Un forfac mai scurt face ca evolutia pestisorului sa fie mai sacadata si mai putin ampla pe verticala, pestisorul evoluind foarte aproape de substrat. Creste astfel riscul agataturilor, dar poate fi mai „la indemana�? pentru salau…. Un forfac mai lung da pestisorului o evolutie sinuoasa, cu amplitudine mai mare, pe gustul unor salai mai activi. La celalat capat al forfacului se face o bucla pe care se va atasa carligul triplu.

Cu o croseta de genul celor folosite la crap se trece firul prin pestisor si se scoate in zona aripioarei anale sau prin spate, dupa care se ataseaza carligul. Un sfac al acestuia se introduce in pestisor, de preferinta intr-o zona cu mai multe oase.

In cazul in care montura este realizata cu carlig simplu, acesta va fi introdus prin narile pestisorului sau prin cap, de jos in sus. In sfarsit, varful carligului se poate trece prin buza pestisorului iar varful acestia se introduce in zona aripioarei dorsale fara a-l mai scoate in afara (in genul monturii texas, vezi Aventuri la Pescuit nr.31, pag.78).

Montura se poate echilibra cu ajutorul materialului flotant astfel incat densitatea ei sa fie apropiata de cea a apei (fara a lua in calcul plumbul, bineinteles). Forfacul se trece prin flotor cu ajutorul crosetei, inaintea pestisorului. In functie de marimea flotorului, pestisorul va pluti intre ape sau se va scufunda incet, crescand astfel durata evolutiei pe verticala.

Utilizare:
Montura poate fi folosita de pe mal sau din barca, atat pe ape statatorare cat si curgatoare, pentru explorarea unor zone intinse in cautarea structurilor subacvatice, precum si pentru tatonarea acestora din urma.

Jucarea pestisorului se face din varful vergii, fara a ridica plumbul mai mult de cativa centimetri de pe fund, cu stopari de cateva secunde. In ape curgatoare trebuie luat in calcul si curentul, care prelungeste evolutia momelii intre ape si o face sa se miste chiar si atunci cand plumbul sta pe loc. De asemenea, se poate obtine o evolutie incitanta folosind un flotor corelat cu marimea pestisorului. Incepatorilor care doresc sa deprinda pescuitul cu aceasta montura le recomand sa se joace putin cu ea la mal, in apa mica, pentru a-i vedea evolutia si a-i gasi cadenta.

Frecventa agatarii monturii o apreciez ca fiind medie, dar simplitatea ei face ca pierderile de materiale si de timp pentru legarea alteia noi sa nu fie deranjante.

2. Montura pentru pescuit pe verticala

Accesorii necesare:
- plumb in forma de tigareta cu vartej, cu greutatea de 10-25 gr.;
- opritor din cauciuc, inchis la culoare;
- opritor din material plastic, inchis la culoare;
- vartej cu bila culisanta, pentru realizarea monturii hellicopter;
- pentru forfac fir monofilament, obisnuit sau fluorocarbon, transparent sau de culoare apropiata de cea a apei, cu grosimi intre 0,25 si 0,35 mm.
- carlig triplu, a carui marime trebuie corelata cu marimea pestisorului momeala. De asemenea, se poate folosi si carlig simplu acolo unde agataturile sunt mai dese.
- material flotant (optional).

Realizarea monturii:
Se ia o bucata de fir monofilament si se leaga de vartejul plumbului cu nodul nodul grinner sau blood. Capatul liber se leaga in acelasi fel de vartejul cu bila. Lungimea firului trebuie corelata cu inaltimea structurilor subacvatice.

Apoi se trece firul principal prin bila vartejului, prin opritorul de cauciuc si prin cel din material plastic. In prelungirea firului principal se ataseaza forfacul cu ajutorul unui nod dublu grinner. La celalalt capat al forfacului se leaga o bucla de care vom atasa carligul.
Forfacul se trece prin pestisor cu croseta, dupa care se ataseaza carligul in modul descris mai sus.
Adancimea la care va evolua pestisorul momeala este data de cele doua variabile: lungimea firului de care este legat plumbul si lungimea forfacului.

Si in cazul acestei monturi se poate folosi material flotant.

Este indicat ca firul cu care este legat plumbul sa fie mai putin rezistent decat firul principal si decat forfacul, intrucat plumbul se agata cel mai des.

Utilizare:
Cu aceasta montura se pescuieste in special din barca, pe ape curgatoare dar si statatoare, deasupra si in jurul structurilor: praguri, butuci, tufisuri scufundate, bolovani etc. Se poate folosi si de pe mal in locurile unde apa este adanca in apropierea malului, cum ar fi malurile exterioare ale meandrelor raurilor, consolidate sau nu, cuptoarele sapate de curent in malurile raului, gropi de balastiera s.a.

Montura se joaca aproape pe loc, cu ridicari si coborari repetate, din varful vergii, fara a recupera prea mult fir, cu opriri mai lungi intrucat evolutia pestelui momeala intre ape este mai ampla.

Frecventa agataturilor este mai scazuta decat in cazul monturii anterioare

3. Montura Drachkovitch

In magazinele de pescuit se gasesc monturi gata facute, unele mai bune altele mai putin bune, produse de diferite firme. Pentru cei mai indemanatici, care doresc sa si le realizeze singuri, iata cateva accesorii necesare:
- plumb cu doi ocheti, de 6/10 gr. Se poate utiliza un plumb despicat in care se introduce o agrafa de birou, dupa care se strange cu patentul;
- sarma de 1 mm grosime;
- sarma subtire, oteloasa. Cea din interiorul unui cablu de frana e perfecta;
- doua carlige triple a caror marime trebuie corelata cu marimea pestisorului mort. Pentru un pestisor de 8-10 cm. este potrivit nr.8;
- sarma de cupru pana la 1mm grosime.

Realizarea monturii:
Sarma groasa de 1 mm se indoaie cu patentul in forma de V, cu unul din capete putin mai lung. Dimensiunea acestui V trebuie sa fie putin mai mica decat cavitatea toracica a pestisorului momeala. Capatul mai lung se leaga de ochetul plumbului.

Apoi cu sarma subtire si oteloasa se leaga carligele triple si se ataseaza de ochetul plumbului. In cele din urma se leaga de ochetul plumbului aprox 20 cm de sarma de cupru.
Pestele se fixeaza in montura astfel: i se introduce prin gura sarma in forma de V dupa care se trage putin de montura pentru ca varful liber al V-ului sa patrunda corpul pestelui. Se fixeaza carligele triple in partile laterale ale pestelui si apoi se matiseaza in zona operculilor.

Montura este recomandata in ape cu mai putine structuri, mai ales din barca, dar si de pe mal, pentru pescuitul in apropierea fundului sa intre ape.

Evolutia ce trebuie imprimata monturii este asemanatoare cu cea a jigului, atunci cand se pescuieste pe fund, sau a oscilantei la pescutul intre ape.

Frecventa agataturilor este destul de mare. De aceea se poate folosi si in varianta cu un singur carlig triplu.

Desigur, ar mai fi multe de spus in legatura cu acest subiect, dar pentru inceput consider ca am atins reperele de baza in intelegerea acestui gen de pescuit care a fost si este perceput drept unul initiatilor, mai putin accesibil pescarilor obisnuiti. E o prejudecata. Este nevoie doar de putina perseverenta si incredere, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara….

Fir intins.

Articol scris de Razvan Mihuta

Surse : (http://www.rapitori.ro)

Vantul ne permite de asemenea sa ne apropiem de salaii care se ridica la suprafata. Vantul tulbura apa si salaii nu ne mai pot vedea barca. In acest fel, putem sa pescuim mai aproape de bancurile de peste fara a fi detectati, pentru ca apa este pusa in miscare de vant generaza variatii mari de presiuni, ceea ce reprezinta un camunflaj perfect pentru siajul barcii.

Miscarile produse de barca in coloanele de apa reprezinta un lucru foarte important si adesea subestimat. Salaii nu au neaparata nevoie sa vada ceea ce se intampla in jurul lor. Ei reactioneaza altfel decat noi oamenii. Daca va asteptati ca ei sa procedeze ca ca si noi, in masura in care intai vad si aud si apoi reactioneaza, va inselati. Salaii au un al saselea simt, multumita organului suplimentar cu care sunt inzestrati: linia laterala.

Linia laterala functioneaza ca o ureche interna. Percepe vibratiile si miscarile maselor de apa si ajuta pestele sa simta ce se intampla chiar si atunci cand transparenta apei este redusa la zero. In momentul in care sunteti intr-o barca care se deplaseaza deasupra unui banc de salai, ei vor simti ca deasupra lor este ceva de vreo 6 metri lungime, suficient de mare pentru a-i putea ataca. Din acest motiv, isi vor schimba comportamentul. In loc sa fie agresivi, sa atace nalucile pe care i le vom arunca, vor fi defensivi, ceea ce inseamna ca vor ignora nalucile sau chiar vor fugi de ele.

Linia laterala este localizata de-a lungul corpului pestelui. Cand curatati un salau, o veti vedea usor, este o dunga rosie care traverseaza longitudinal carnea pestelui. Daca va veti uita la microscop, veti vedea ca arata ca un sir de zeci de mii de firisoare mici. Sunt tot atatia senzori care avertizeaza creierul pestelui oricand apar vibratii in apa din jurul lui. Chiar si cele mai mici vibratii.

Cat de sensibil este acest simt? Cercetatorul Joe Lindel spune: “cu acest organ pestele poate distinge o anumita specie de peste prada de o alta. In momentul in care un pestisor inoata in apropiere, el creaza o anume vibratie care este unica de la o specie la alta. Fiecare creatura acvatica are o astfel de ’semnatura’. E ceva foarte similar cu aprentele digitale la om”.

Pestii tineri nu au o linie laterala bine dezvoltata. La pestii abia iesiti din icre ochii sunt primele organe de simt care se dezvolta, ei nu pot percepe deplasarile coloanelor de apa si schimbarile de presiune. Doar cand ochii vad ceva, pestisorul reactioneaza. Va puteti uita de exemplu la pestisorii mici dintr-un acvariu. Imediat ce miscati mana deasupra lor vor intra in panica, pentru ca vor vedea miscarea. Chiar si frunzele care cad dintr-un copac sau o pasare care trece in zbor pe deasupra lor poate sa sperie un grup de pestisori mici. Vederea este singura aparare a pestilor mici, de aceea ei reactioneaza atat de violent la cel mai mic stimul vizual. Multumita vederii pot sa scape salaului, daca apa este suficient de transparenta pentru a-l putea vedea inainte ca acesta sa-si declanseze atacul.

Cand bate vantul, o schimbare dramatica are loc in viata pestilor mici, abia eclozati. Valurile incep sa bata inspre mal, miscand masele de apa. Apa se tulbura si vizibilitatea se reduce. Salaii reactioneaza la acest semnal. E ca si cum ar auzi un clopotel care-i cheama la masa. Ei se vor putea deplasa si vor putea simti cele mai mici vibratii in apa, pe cand pestisorii prada nu se vor mai putea pune la adapost in timp util in apele tulburi.

Pestii mici au un comportant ciudat in apele tulburi. Cum nu mai pot detecta miscare la distanta, ei se relaxeaza. Isi lasa garda jos si incep sa sa hraneasca cu suspensiile din apa. Salaii se vor deplasa inspre ei odata cu valurile mai puternice. Dar ei reusesc sa distinga vibratiile pe care corpurile pestillor mici le genereaza in apa. Cand sa apropie suficient de mult ii inghit, odata cu apa care ii inconjoara. Nici nu este nevoie sa-i vada. Iata de ce vanturile puternice si valurile mari par sa genereze conditii bune de a prinde peste.

Vantul mai are o calitate: genereaza turbulente in apa mica. Sunt asa-numitele linii de noroi. Valurile care se zdrobesc de mal aduc in apa nisip si pamant, care raman in suspensie in straturile de la suprafata apei, imprastiindu-se pe spatii extinse ca o umbrela deasupra straturilor mai adanci.

Puteti avea o partida exceptionala daca pescuiti la 20-30 de minute de la formarea unei astfel de linii de noroi. Cand pescuiesc intr-un concurs, caut intotdeauna astfel de zone cu linii de noroi. Daca ziua a fost frumoasa si se porneste brusc vantul, ma indrept imediat catre cel mai apropiat loc cu apa mica, pentru ca stiu ca se va forma o linie de noroi acolo iar pestii se vor deplasa intr-acolo si ei, pentru a-i prinde pe cei mici aflati fara aparare. In astfel de locuri incepe imediat o frenezie a pestilor mari, care ataca in grup. De aceea, pot fi si usor de pescuit in astfel de locuri.

Dupa ce se satura, pestii mari se intorc in apele adanci unde stau de obicei, intorcandu-se abia mai tarziu cand li se face din nou foame. Daca vantul tine mult si linia de noroi se mentine cateva zile, veti vedea ca pescuitul nu va mai fi la fel de productiv ca in primele 20 de minute de la aparitia liniei de noroi.

Am castigat mai multe turnee pescuind pe timp cu vant puternic. In timpul concursului South Dakota Governor’s Cup din 1987, Bob Propst, Sr. si cu mine eram primii in clasament, la o diferenta de cateva sute de grame. Stiam toti ca trebuie sa facem un efort pentru a prinde ceva, deoarece a doua zi se anuntase o dimineata calma si apoi vanturi puternice tot timpul zilei.

De dimineata ne-am deplasat toti in zonele cu apa mica, unde prinsesem ceva in prima zi. Dup-amiaza abia reusisem sa prindem 3 pesti si incepusem deja sa ne intrebam daca vantul va incepe sa bata sau nu. Uitandu-se spre vest, Bob a vazut nori negri apropiindu-se dinspre linia orizontului. Un vant puternic se apropia! In cateva minute vantul a inceput sa loveasca malul opus al lacului de acumulare.

Toate celelalte barci s-au indreptat numaidecat catre debarcaderele aflate la 20 de mile distanta. Si noi am ridicat ancora, dar nu pentru a iesi la mal, ci pentru a ne indrepta catre un loc unde stiam ca exista un banc mare de pesti, chiar in dreptul malului unde organizatorii cantareau pestii prinsi de participanti. Pestii din acel banc nu fusesera insa activi toata ziua din cauza apei prea calme. Cand am ajuns in zona lor, valurile aveau deja mai mult de 2 metri inaltime. Mai toti pescarii incepusera deja sa se resemneze si-si cantareau capturile de pana atunci.

Bob si cu mine ne-am hotarat de comun acord sa continuam sa pescuim chiar in raza vizuala a tuturor celor aflati deja pe mal. La prima trecere a barcii am prins 7 pestii in doar 100 de metri. Toti au fost prinsi doar in 15 minute. Am mai ramas putin in apa pentru a mai trece o data cu barca deasupra zonei. Mai aveam nevoie de inca doi pesti pentru a fi siguri ca am castigat. Cand nalucile au ajuns la 3 metri adancime toate cele 4 lansete s-au curbat brusc. Am pastrat doar doi dintre ei pentru ca deja atinsesem limita impusa de organizatori. Si astfel am castigat concursul, sub ochii tuturor. A fost mai mult decat suficient.

Exista o conditie sine-qua-non in pescuitul salaului: “pescuiti atunci cand bate vantul”, daca nu bate nici un vant, atunci pregatiti-va pentru o zi lunga.

Articol furnizat de www.walleyecentral.com

Surse: (http://www.rapitori.ro)

Acest tip de pescuit, abordat in special de pescarii de competitie din Statele Unite si nu numai, a fost indelung studiat datorita dependentei pestelui de structuri. Studiile au dus la aparitia lansetelor si nalucilor specializate, weedless si off-set fiind cuvinte ce apar des in cataloagele firmelor de specialitate. Cum nu numai bass-ul si walleye-ul americanilor stau pititi dupa crengi asteptand o gustarica, ci si salaul nostru autohton, mai mofturos ca oricand parca, acest stil de pescuit se aplica si pe apele noastre acolo unde se cere.

Carolina si Texas sunt denumirile walleye-ullor cele mai des folosite, scrise, desenate si explicate in zeci de reviste si pe toate forumurile de specialitate. Eu va propun altceva, o adaptare la situatia in care ma aflam intr-o vara calduroasa, cu salai apatici ce nu-si paraseau dormitorul in cautarea pranzului, fara a avea insa pretentia de mare inventator, montura fiindu-mi aratata si explicata de Marcel Chifa, unul din patronii unei balti celebre in lumea spinningului din capitala si nu numai, Gostilele.

Eram pe aceasta acumulare impreuna cu amicul meu George, in cautarea unui salau cu multe kile pe gheb, scapat cu o zi inainte de acesta. La un moment dat apare langa noi Marcel, care pescuia intr-un stil aparte: lanseta – un G. Loomis in jur de 2.4 m, textil de 15 lb Ripcord si un jerkbait de culoare maronie, de 12 cm, cu lanseuri de maximum 15 metri. Lasa naluca sa atinga fundul, ridica lanseta uitandu-se la fir tot timpul, foarte atent pe coborare, mulina excesul de fir, ridica, si totul se repeta. Toate atacurile, foarte discrete, pe cadere, erau percepute pe fir printr-un simplu tremurici; teapa puternica si drilul scurt, prin pompaje de mare amplitudine. Pestele era “urcat cu liftul” pana la suprafata, fara ai da posibilitatea de a se ascunde printre crengile ce-i serveau drept cetate. In jumatate de ora a scos 5 salai intre 1.5 si 3 kg, plus un biban peste kil, scapat langa barca. Curios din fire il intreb cu ce pescuieste si de ce foloseste o lanseta asa lunga. Mi-a explicat ca ai un control mai bun asupra nalucii in acest joc pe spatii reduse, plus ca iti trebuie o lanseta cu un backbone (rezerva de putere pe talon) mare pentru “extragerea” pestelui, textilul mai gros ajutand la o mai lenta plonjare a nalucii.
Secretul nalucii bine jucate

Jerkbaitul care il folosea era armat pe un carlig offset gata lestat, insa cum procurarea lor este anevoiasa mi-a spus ca pot lesta un offset wide gape(carlig cu deschidere mare) cu sarma din plumb, din cel folosit la confectionarea mustelor artificiale, in special al nimfelor. Zis si facut, montura era gata, cu naluca plonjand spre adancuri. Nefiind insa destul de atent la ultima remarca, nu am reusit nici o captura in acea zi. Cel mai mare secret in jucarea corecta a nalucii este sa nu-ti misti deloc antebratul, miscarea sa fie doar din brat, pentru ca naluca joaca pe un spatiu redus un timp mai indelungat. Pe cat posibil, firul trebuie sa fie tot timpul intins, contactul salaului cu naluca fiind foarte discret, cu un timp minim de reactie.

Urmatoarea partida, mai pe toamna, ma gaseste un pic mai pregatit si mai dotat, gata sa infrunt mofturile coltosilor pe acelasi loc. Primul salau vine ca o rasplata pentru lectia invatata, al doilea si al treilea fiind convingerea ca acest stil de pescuit merita incercat atunci cand celelalte naluci nu permit abordarea salaului la el “in casa”.Cand situatia va impune si nu numai, incercati si exersati, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

In imagini puteti vedea cum trebuie sa arate montajul, cu specificatia ca puteti folosi si alte naluci decat cele din fotografie, care permit o evolutie corecta a acestora montate pe offset.

Atentie: carligul ascuns nu va va proteja tot timpul de agataturi;o singura miscare gresita si carligul se va rostogoli in jurul crengilor, fiind aproape imposibil de recuperat. In speranta ca intr-o zi veti profita de sfatul meu, va doresc

Fir intins

Surse:(http://revistalupeste.ro)

Acest instrument destinat numai la pescuitul somnului a fost, probabil, inventat pe undeva prin jurul Marii Negre sau poate Caspice. In orice caz, in zona naturala de raspindire a somnului, bazinele Dunarii si a Volgai.

Cu toate ca m-am nascut, am copilarit si am pescuit in Romania, soarta nu a vrut sa invat tehnicile de pescuit la clonc in tara in care somnul si cu mine ne avem originile, ci in Franta, unde primul somn a fost prins abia in 1977, adica putin mai mult de un an de la venirea mea.

Inainte de acest an, somnul era necunoscut in Franta, dar si in Spania sau Italia. Tin sa precizez ca nu eu sunt la originea introducerii acestui peste pe meleagurile Europei occidentale.

Silurus Glanis s-a raspindit cu o viteza uluitoare, trecind dintr-un bazin fluvial in altul prin canale, ori introdus in alte locuri de pescari dornici sa se masoare, in sfirsit, cu pesti capabili sa indoie o lanseta, fara sa trebuiasca sa se deplaseze sub tropice.

In anii 80 au inceput sa se prinda somni din ce in ce mai des, si din ce in ce mai mari, cu exemplare care depaseau 1m50. Citiva pescari s-au specializat la pescuitul acestui peste, au devenit ghizi, unii traind chiar, numai din aceasta activitate. Trebuie sa-i citez pe Jean-Claude Tanzilli, Fabien Monvoisin, Joël Parcel si Georges Ribeiro. O sa vedeti de ce acesti oameni au o mare influenta asupra acestui articol.

In ianuarie 1991 citesc un articol intr-o revista, scris de JC. Tanzilli “26 de somni in doua zile” Articolul ala m-a facut sa turbez, am scos ce avem pe contul in banca, am fost sa-mi cumpar barca, am inchiriat o casa pe malul riului Saone, pe unde pescuia Tanzilli, si in luna mai eram acolo cu familie cu tot pentru o saptamina. Am prins 0 somni in acea saptamina. Precizez ca pe vremea aia cloncul nu era cunoscut in Franta.

In 93 am mai facut o incercare pe timpul unui concediu de vara de doua saptamini fara sa prind un somn. Cum reuseam sa prind alti pesti mi-am spus “ok somnul nu e pentru mine” si gata.

In 1994 Fabien Monvoisin a facut o vizita in Europa rasariteana si acolo a invatat cum sa utilizeze cloncul. Imediat rezultatele la fiecare iesire la pescuit au crescut uimitor de mult, si in primavara anului 1995 a iesit pe piata un “clonc Monvoisin” facut de firma Dam. Imediat ghizii de pescuit au adoptat cloncul, si la inceput au cumparat tot stocul de cloncuri de pe piata ca sa fie singurii care utilizeaza acest instrument, macar un sezon.
La inceputul lunii August 1995 mi s-a propus sa particip la filmarea unei emisiuni despre pescuitul somnului, nu pentru ca eram “mare pescar de somn” ci din motive pur profesionale, eu lucrind in domeniul audio-vizual. Asa am ajuns sa petrec doua zile in aceeasi barca cu Joël Parcel (inventatorul monturii H2O, Sert) si Georges Ribeiro zis “Jojo”.

S-a pescuit numai la clonc, acel an fiind primul in care cloncul a fost utilizat in Franta. In prima zi Joël a prins 10 somni in timp ce Jojo si cu mine unul fiecare. Am incercat si eu sa folosesc instrumentul insa n-am reusit sa scot sunetul care trebuie.

A doua zi Joël a prins in primele zece minute de pescuit un somn de doi metri, ceea ce a permis realizatorului, care era in acelasi timp si producator, sa dea emisiunii titlul pompos “Les plus gros silures” (cei mai mari somni).

Cum m-am intors acasa dupa aceasta experienta mi-am cumparat un clonc si urmatorul week-end m-am dus la mica balta pe care o inchiriez, am intrat in apa pina la coapse si am batut apa pina am ajuns sa scot “sunetul” cu amindoua mainile. Nu se stie nici odata pe care parte a barcii o sa fiu nevoit sa utilizez cloncul. Din aceasta cauza prietenii m-au poreclit “King Clonc”.

Primavara urmatoare m-am intors pe locurile filmarii pentru o saptamina si de data asta am avut rezultate.

De atunci pratic pescuitul la clonc in fiecare sezon. Acest tip de pescuit nu este insa tipul meu preferat dar sunt situatii in care este cel mai eficace.

Cum cind si cu ce utilizam cloncul?

Cred ca este inutil sa precizez ca la pescuitul cu cloncul trebuie neaparat o barca. Se pescuieste deci din barca, in deriva, impins de curent pe riu si de vint pe lac. Este inutil sa bateti apa ore intregi in acelasi loc.

Daca dispuneti de un sonar performant puteti gasi gropile, pe riuri sau lacuri, unde stau somnii in timpul zilei. Tehnica consista in a va plasa in amonte si a va lasa sa derivati cu momeala atirnind sub barca, cam intre 1 si 2 metri deasupra fundului. Daca prindeti la prima deriva va mai plasati o data si iar incepeti pina nu mai prindeti.
In caz ca nu aveti cum sa gasiti locurile unde se string somnii nu e nimic. Derivati in curent cu momeala sub barca batind din clonc cam de trei ori la 10 secunde. Precizez ca Joël a prins somnul de 2 metri intr-un loc unde sonarul nu arata nimic si fundul era curat ca palma.

Ce momeala?

Cele mai utilizate sunt rimele serpesti, sunt si mai usor de gasit, altfel merge bine sepia, brate de caracatita, intestine de pui, cam tot ce are gust, miros si atirna ondulind in curent. Se ma utilizeaza si peste viu, de data asta cu o pluta puternica, dar tinuta linga barca. Eu nu ma mai complic cu pluta. Dar pescuiesc cu o singura lanseta. Utilizarea plutei se justifica prin faptul ca vrei sa pescuiesti in acelasi timp cu doua lansete cu plutele reglate la adincimi diferite.

Monturi si lansete.

Orice lanseta puternica convine acestui stil de pescuit. Preferati pe cele scurte, ocupa mai putin loc in barca. Pe mulineta se pune de preferinta fir textil, din cauza soliditatii.

Cele mai bune lansete pentru pescuitul la clonc sunt cele cu firul interior. Au fost multe cazuri in care firul atingind fundul n-a stat intins, cind s-a re-intins s-a rasucit in jurul inelului de virf. Cind a tras somnul s-a rupt lanseta din aceasta cauza. Cu lansetele cu firul interior acest lucru nu se poate intimpla, vedeti de ce pe fotografie:

Montura este extrem de simpla. O oliva de plumb culisanta de o greutate care variaza in functie de curent, eu utilizez cel mai des 50gr. Ceea ce ajunge sa tina momeala sub barca pe un curent lent sau mediu. Oliva se blocheaza pe o agrafa cu virtej de care e agatat un forfac de 20-30 cm cu o ancora mare sau un cirlig simplu cu ochet cit de mare gasiti.

Mai exista si montura cu plumbul ascuns intr-o caracatita de plastic, place mult pescarilor, nu am stabilit inca daca e mai eficienta decit cealalta sau nu.

Sunetul cloncului.

Este greu de explicat in cuvinte cum trebuie sa sune cloncul. De aceea am facut un mic montaj, in MPEG, ca sa va faceti o idee despre sunet dar si asupra unghiului cu care cloncul trebuie sa intre in apa ca sa iasa un sunet corect.

clonc.mpg

Acest filmulet ne aduce in mod logic sa vorbim despre :

Diverse tipuri de clonc

Au aparut pe piata o sumedenie de feluri. Dar nu prea am vazut o mare diferenta, nici la sonaritate, nici la eficacitate. Cu capete concave, convexe sau drepte fac toate cam acelasi sunet. Pe filmulet incep cu al treilea clonc de pe prima fotografie si termin cu cel din aluminiu, numarul 1 pe fotografie. Nu se aude o mare diferenta.

Limitele clonc-ului

Dupa doua sezoane de utilizare , 1995 si 96, pescuitul la clonc a inceput sa-si arate limitele. Asta numai in locurile unde a fost utilizat mult, poate chiar abuziv. In aceste sezoane o mare cantitate de somni au fost prinsi, si marea majoritate au fost eliberati. In primavara anului 1997 ghizii au constatat ca somnii nu mai sunt atrasi de sunetul clonc-ului ci, din contra, fug cum il aud. Ghizii au inceput deci sa caute noi portiuni de riu unde cloncul nu mai fusese utilizat pina atuncea. Pina la urma au reusit sa educe cam toti somnii de pe valea riului Saone si a Ron-ului.

Sunt putine sanse ca in Romania sa se intimple o astfel de educare a somnlui fata de clonc. Cum un somn prins este, de obicei, condamnat, lectia nu-i poate folosi a doua oara. Dar asta-i si cauza pentru care exemplarele mari sunt rare in Romania, pe cind in riurile occidentale somni ce depasesc 1m50 se prind in mod foarte curent. (nu electric)
La ora actuala pe Saone si Ron cloncul se foloseste destul de putin. Somnii fiind prinsi si reprinsi, au invatat sa fuga daca aud sunete facute de om. Pescarii sunt obligati sa se apropie cu o mare discretie de gropile unde se obihnesc somnii, utilizarea motorului electric la acesta faza este obligatorie. Unii opresc complet motorul cu o suta de metri inainte de post si asteapta sa-i duca curentul.

Cite odata mai apare un incepator care utilizeaza si el cloncul de putin timp si are succes citeva zile.
Pe riurile unde cloncul n-a fost utilizat in mod abuziv, el continua sa fie eficace tot sezonul. Adica din aprilie pina in octombrie-noembrie. Va pot spune cu precizie cind se termina sezonul clonc-ului : cind va ingheata mina cu care bateti apa.

In concluzie va recomand sa incercati acest tip de pescuit, sa mai lasati din somnii prinsi sa creasca, chiar daca se vor educa. Mi s-a intimplat sa prind somn deja prins de J.C. Tanzilli, acesta din urma le facea un mic tatuaj pe burta. Fiecare somn avea un tatuaj diferit. Asta a fost o colaborare intre Tanzilli si universitatea din Lyon care studia viteza cresterii si migratiile somn-ului. El tinea un carnet cu toti somnii prinsi, lungime, greutate, loc si tatuajul pe care l-a facut. Pescar-ul care prindea din nou somnul dupa ce-l masura si cintarea facea o fotografie a tatuaju-lui, o trimitea lui Tanzilli indicind-ui locul capturii.

Sunt sigur ca dupa ce o sa cititi aceste rinduri o sa dati fuga la primul magazin ca sa va procurati acest instrument. In general functioneaza toate, fie ele fabricate la Periprava sau la Hong Clonc.

Fir intins !

Articol scris de d-nul , Tudor Oprescu

www.carnavenir.com

Surse http://www.rapitori.ro)

Pescuitul rapitorilor
(stilul jigging)

In urma cu vreo 3 ani am inceput incet, incet sa cochetez cu pescuitul la pestii rapitori. A urmat o vreme cu multe dubii si semne de intrebare, care au ramas si acum si nu le-am gasit inca un raspuns, dar continui cautarile. Vreau sa dezvalui cate ceva din ce am invatat din experietele mele. Sa incepem cu echipamentul folosit :

1. Lanseta
Aici depinde de locul unde pescuim, pentru pescuitul din barca sunt foarte bune cele 1,80-2,4m, iar pentru pescuitul de pe mal cele de 2,40-3m fac legea pentru majoritatea pescarilor de rapitor.
In cazul pescuitului la jig lanseta trebuie sa fie construita din cele mai bune fibre de carbon, cu actiuni rapide sau foarte rapide (fast sau ex-fast, la betele ce au aceste caracteristici se « indoaie » numai partea dinspe varf) deoarece intepatura trebuie sa fie ferma astfel incat viteza cu care jigul se ridica de pe fundul apei sa fie suficienta pentru ca jigul sa penetreze gura salaului, stiucii, somnului, rapitori ce au maxilare puternice si osoase.

Clasificarea betelor in functie de actiunea lor:

Mulinetele:
Mulinetele „all-round” atat pentru pescuitul in rauri, lacuri, delta, Dunare sunt cele marimea 2500-3000. Pentru a nu avea probleme cu defectari rapide ale angrenajelor, aparitia „santului” la galet, recomand folosirea unor mulinete de o calitate buna, de la renumitele firme Daiwa sau Shimano, si revizia la sfarsit de sezon.

Ce fir folosim?
Indiferent daca folosim monofilament sau multifilament aceste fire trebuie sa intruneasca cateva calitati:
-rezistenta la abraziune
-elongatie minima
-culoare care poate fi usor urmarita
-rezistenta la nod mare

Eu sunt fanul firelor multifilament (fir textil sau superlines) cu diametrul cuprins intre 0,10mm si 0,20mm, de culoare galben fluo sau HI-VIS. Este mult mai usor de urmarit firul si detectarea eventualelor atacuri ale rapitorilor daca acesta are o culoare vizibila, iar atuul firelor textile este acela ca elongatia lor este minima: 5-10% maximum.

Nalucile folosite:
Intrucat vorbim despre pescuitul la jig, sau stilul jigging vom vorbi despre tipuri de jiguri, pestisori siliconici (naluca, momeala), cunoscuti sub diverse denumiri: shaduri, twistere, slidere, slapi, jeliboane etc.

Cateva modele de jiguri diferite gramaje:

1-3 jiguri de tip „bila” 5-28g
4-5 jiguri de tip „sabot” 5-9g

Aceste „carlige cu plumb” cunoscute sub denumirea de jiguri vor arma pestisorii siliconici:

Cum se armeaza?

Armarea sau montarea jigului pe pestisor se face urmarind fig.1 din poza de mai sus. Se introduce carligul prin capatul pestisorului iar acesta trebuie sa iasa din pestisor prin locul in care se afla initial ochetul jigului.

2-4 shaduri armate

Clasificarea pestisorilor siliconici:
-shaduri(6-12)
-gruburi(13-17)
-swimbaituri(1-2)
-slidere (3-5)

Tehnicile de recuperare ale nalucilor:

1. Intre ape

-dupa cum ii spune si denumirea in aceasta tehnica se presupune mentinerea nalucii sub „filmul” apei. Acest lucru se realizeaza mulinand cu o viteza constanta(1 tur de manivela pe secunda) fara pauze.

2. Taras

-presupune evolutia lenta a nalucii pe substrat. Se recupereaza cu o viteza foarte mica(1 tur de manivela la 3-4secunde) constant.

3. Dinti de fierastrau

-poate cel mai productiv stil de recuperare a jigului.
-se recupereaza cu 1-2 ture de manivela energice, apoi pauza pana cand jigul ajunge inapoi pe substrat.

Accesorii ale jigurilor:

de ochetul jigului se pot prinde anumite accesorii( 1,2 rotative) in combinatie cu care acesta formeaza „spinner-bait-ul”
metoda eficace in pescuitul bibanului si stiucii.

Fir intins.

Surse:(http://www.pescuitmania.ro)

Surse:(http://revistalupeste.ro)